Friday, April 12, 2013

Agresiune si agresivitate

In dimineata zilei de 11.04.2013 un cetatean al urbei in care locuiesc a fost "agresat" de catre un caine de pe strada in zona intersectiei 7 Strazi. A fost vorba doar de "agresiune verbala", dupa cum s-a dovedit mai tarziu. Cu un spirit civic foarte dezvoltat si gandindu-se la concetatenii sai si la plozii lor care ar putea si ei la randul lor sa fie agresati de acest patruped tupeist a chemat serviciul de ecarisaj al primariei. Oamenii de la primarie si-au facut promt datoria, fiind din pacate necesare doua doze de tranchilizant deoarece catelul debusolat de prima doza incepuse sa alerge in cerc in mijlocul strazii iar soferii nerabdatori sa ajunga la locurile lor de munca erau cat pe ce sa ii calce si pe el si pe angajatii primariei.

Redau discutia cu cetateanul "agresat" inceputa in momentul in care a vazut ca am scos aparatul de fotografiat:
Cetatean: - Credeti ca faceti ceva in neregula?
Eu: -Nu, nicidecum.
Cetatean: - Stiti... acest caine m-a agresat.
Eu: - Serios? V-a muscat?
Cetatean: - Nu, dar a fost foarte agresiv.
Eu: - Deci nu v-a muscat...
Cetatean: - Si eu am caine acasa si nu mi-e frica de ei!
Eu: - Si ati chemat hingherii...
Cetatean: - Pai nu e normal sa stea pe strazi cainii agresivi, nu?

Dupa aceasta discutie mi-am dat seama cat de superficiali pot fi unii cetateni... Am schimbat cateva cuvinte si cu domnul Pop (am aflat ulterior numele dumnealui) de la Centrul de Ecarisaj Cluj si nici el nu era prea incantat de situatia creata. Inca o gura de hranit la centru, munca in plus...
Si mai mult de atat, era convins ca doamna pe care o pazea catelul in momentul in care l-a "agresat" pe cetatean va veni sa il adopte.
Daca nu o face ea puteti sa o faceti voi!
Mergeti si vizitati cateii de la Centrul de Ecarisaj Cluj-Napoca de pe strada Bobalna. Sunt multi catei draguti ce au nevoie de stapani iubitori si simpatici ca voi!

Si toata povestea asta ma lasa totusi cu o intrebare (retorica)...
Oare... cand eu sunt "agresat" de catre cetateni... pe cine pot sa chem?








No comments:

Post a Comment